Aveam atunci o sete continuă de zbor
Și desenam spirale în nisip,
Încercând să-mi imaginez amplele volute
Ale alcătuirii planetare,
Dar ploi veneau și netezeau nisipul,
Sau vitele călcau peste desene
Și uneori nu rămânea decât,
Interior, un dor după întinderi.
Mă vroiam zburător,
Zburător fără odihnă,
Migrând până dincolo de arcadele cerului.
Dar rămâneam mereu lângă nisipul
Râului mărunt, cu albia secată
În fiecare vară.
Mi-erau aproape stelele de umăr
Și mă jucam cu ele uneori
Și totuși rămâneam departe…
N-am devenit nici zburător
Printre prelungile și vastele spirale
Ale alcătuirii planetare,
Și nici nisipul n-a păstrat în sine
Desenele naive de copil.
Și totuși-totuși mă încearcă
O sete continuă, o nedomolită sete de zbor,
O sete nesecată fără de care
Presimt că n-aș putea surâde
Și nu m-ar chinui sălbatica
Și dulcea neliniște a gândirii.
(Publicată în antologia „O sută de poeți”,editat de Comitetul de stat pentru cultură și artă, București, 1967)